Deci, să nu exagerăm

Deci, să nu exagerăm în folosirea cuvântului „deci”

„Deci” era anul de grație 2001 când l-am cunoscut pe domnul A. (nu dau nume, să nu iasă vorbe), profesorul meu de Fizică. Interesant om, n-am ce zice, și un excelent pedagog, dar avea un defect: folosea cuvântul „deci” la fiecare a doua sau a treia propoziție.

deci¹ conj. (exprimă un raport conclusiv) prin urmare, așa dar, în consecință: el a hotărât deci primejdie luminatului duce. SAD. [De² + aici].

– conform „Dicționarului universal ilustrat al limbii române”, vol.3 (clopoțel – doinitor)

„Deci”, a fost amuzant o perioadă, mai ales când pe ultimele pagini ale caietului de fizică mâzgăleam câte un x pentru fiecare „deci” folosit, iar la sfârșitul orei făceam calculul, dar după un timp a devenit agasant și obositor, mai ales când paginile cu x-uri au început să depășească paginile cu notițe luate la clasă.

De atunci am întâlnit multe persoane cu acest tic verbal – chiar și eu, trebuie să recunosc, l-am folosit o perioadă exagerat de des – dar la nivelul domnului A. nu s-a ridicat nimeni.

„Deci”, morala poveștii, haideți să nu exagerăm cu „deci”…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.